The Expendables – 13 August 2010

Sylvester Stallone, actorul care a interpretat roluri legendare ca Rambo sau Rocky, a suferit o fractură cervicală în timpul filmărilor la cel mai recent film al său, “The Expendables”.

Stallone a relatat cum în timpul turnajelor pentru o scenă de luptă împreună cu partenerul său “Stone Cold” Steve Austin, fost luptător profesionist de wrestling, şi-a fracturat o vertebră cervicală. După accident, actorul a suferit o intervenţie chirurgicală dificilă, în urma căreia a răms cu o placă metalică fixată pe coloana vertebrală.

“Eram şapte tipi într-o cafteală, unul mai dur ca altul”, a povestit starul într-un interviu acordat ediţiei americane a revistei FHM. “Bătaia dintre mine şi Steve Austin a fost atât de aprinsă, încât m-am ales cu o fractură a unei vertebre. Nu glumesc. N-am mai spus nimănui, dar după asta am avut nevoie de o operaţie foarte serioasă. Acum am o placă de metal fixată pe coloană.” Potrivit actorului, turnajele au fost pline de momente tensionate, în ciuda prieteniei dintre protagonişti. Vechi rivali, Stallone şi Schwarzenegger sunt acum foarte buni prieteni, ceea ce nu i-a împiedicat să se tachineze non-stop pe platourile de filmare.

“The Expendables”, ultimul film scris şi regizat de Stallone, relatează povestea unei bande de mercenari trimişi într-o ţară din America de Sud pentru a răsturna un dictator. Filmul are o distribuţie impresionantă, cu o întreagă listă de veterani ai peliculelor de acţiune. Pe lângă Stallone (63 de ani), în film mai apar Arnold Schwarzenegger (62 de ani), Bruce Willis (54 de ani), Dolph Lundgren (52 de ani), Mickey Rourke (57 de ani), Jet Li (46 de ani) şi britanicul Jason Statham, un tinerel la cei 37 de ani ai săi.

Nu este prima oară că Stallone suferă un asemenea accident. În timpul filmărilor pentru “Rocky IV”, Stallone i-a cerut lui Dolph Lundgren, care îl juca pe adversarul lui, boxerul sovietic Ivan Drago, să încerce să-l facă knock out! “La un moment dat, m-a lovit atât de tare, că am simţit cum mi se comprimă coloana”, a povestit Stallone. “Apoi mi-a dat un upercut ca un trăsnet. În seara aia a început să mi se umfle pieptul şi a trebuit să fiu dus cu elicopterul la spital. Doctorii mi-au spus că Dolph îmi dislocase coastele, care presau pe inimă. Dacă umflătura ar fi persistat, aş fi murit. După aia m-am dus la el şi i-am «Dolph, e doar un film, omule!»”

One response to this post.

  1. mult asteptatul film cu legendele cinematografiei mondiale !!:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.